La hanu' lu' Brighella: Petitoarea la CURTEA COMEDIANTILOR

Scenariul si Regia:
MIHAI SERGHEI TODOR
Scenografia:
CLARA DARANGA

Pantalone: CRISTIAN TODICA
Brighella: STEFAN IONESCU
Trappola: BOGDAN BUZDUGAN / GABRIEL DUTU
Capitano: DUMITRU RUSU / ADRIAN GAZDARU
Petitoarea: FLORINA GAZDARU
Beatrice: ALINA SIMIONESCU
Clarice: DANIELA VRANCEANU
Colombina: ADRIANA PARVU
Trubadurul: IUSTIN CIUCHE
Zanni: MATEI BOGDAN
Vanzator: STEFAN ALEXIU
Curtezana: SIMONA NICA
Ghicitoare: ANCA BUCSA

Ilustratie si aranjament muzical :
MIHAI SERGHEI TODOR & IUSTIN CIUCHE
Interpretare:
IUSTIN CIUCHE & COMPANY

Alte spectacole de commedia scrise si puse in scena de acelasi regizor

* Iubirile lui Pulcinella - 1996, Compania STUDIO 24 / - 2000, Compania SPECIMEN TEATRO / - 2001, Compania STUDIO 24 / - 2007, Curtea Comediantilor / - 2008, Grupul Pulcinella

* Varstele lui Arlecchino - 1997, 2002, 2003, 2006 Compania Studio 24

* Iubirile lui Arlecchino - 1997, Teatrul VALAH, Giurgiu

* Incurcaturile lui Brigella - 1998, 2002, Compania STUDIO 24

* Necazurile lui Pantalone - 1998, Teatrul Bacovia Bacau

* Farsele lui Arlecchino - 2003, Teatrul Masca

* Pantalone Pacalit - 2005, 2007, Compania STUDIO 24

* Pantalone indragostit - 2011, Compania STUDIO 24

DESPRE COMMEDIA DELL'ARTE

Commedia dell’arte… este o primă definire a faptului de a face teatru ca o meserie, dar mai mult de atât este mişcare, dans, cântec, poezie, text, improvizaţie, proverbe glume…. Dar Commedia dell’arte nu mai exista… sau mai bine spus nu mai exista cum se făcea… sau nu ştim cum era… Ne-au rămas doar scrieri gravuri, povestirile despre mitul magiei comedianţilor, despre lirismul măştii, dar mai presus de aceasta este tradiţia care prin teatrul popular a purtat semne si gesturi peste timp.

Comedia populară italiană improvizată - comedia cu măşti populare provenite din Carnaval: Tipi fissi, jucată pe baza unui text ossatura, canovaccio sau scenario, zisă şi Commedia dell'Arte având semnificaţia de comedie ce poate fie jucata numai de actori de meserie (în italiana veche: "arte" are înţeles de meserie) a înflorit la jumătatea secolului al XVI-lea, atingând apogeul în secolul al XVII-lea si decăzând în secolul al XVIII-lea, când Comedia literara si "dramma in musica" se impun. Commedia dell’arte este o forma teatrala ce se bazează pe o combinaţie de dialoguri, acţiuni, monologuri însoţite de gest, nu numai ca o simpla pantomima.
Marele şi foarte rapidul ei succes s-a datorat extraordinarului talent al actorilor care au pus pecetea propriei personalităţi asupra diferitelor măşti populare: Arlecchino, Truffaldino, Targtalia, Brighella, Dottore, Pantalone, capitan Spaventa, Smeraldina, Colombina, etc. Actorii comediei dell'Arte erau, în acelaşi timp, mimi, acrobaţi, dansatori, cântăreţi şi instrumentişti, poeţi. Ei nu se limitau doar la rolul de interpreţi, ci creau - pe baza basmelor şi nuvelelor celebre în acea vreme sau a diferitelor întâmplări culese din viaţă - Canovaccio-ul sau Scenario-ul ("cuvântul scenario se mărgineşte să dea indicaţii sumare cu privire la acţiune şi la personaje, lăsând dialogul şi mimica la libertatea actorilor) şi dialogul interpolând o seamă de "lazzi fisici" şi "lazzi verbali", maxime, concepte, tirade de dragoste, reproşuri, glume, ghicitori, proverbe, poezii, cântece. Ei reprezentau o valiză de "metafore, similitudini, antiteze, cacofonii, hiperbole... posesori ai unei fertilităţi geniale care-şi trăgea seva din clipă, din evenimentul zilei, dintr-un mic nor care rătăcea pe cer... înnoindu-se odată cu un fiece spectacol...". Numai ca aceasta valiza construita si asimilata prin practica infinitelor replici, a spectacolelor diverse, situaţii montate direct cu publicul, era cu precădere fructul unui exerciţiu si studiu. Fiecare comediant era nevoit sa înveţe tirade pentru diferite situaţii adaptate mastii pe care o interpreta
Astfel avem de-a face cu impunerea unei noi meserii (commedia dell'arte - meseria comediei) cea de comediant, ce mai târziu i se va spune actor (cel ce face). Izolaţi sau organizaţi în trupe, actorii străbăteau oraşele Frantei si Italiei impunând un nou concept despre teatru. Se intitulau cu mândrie profesionistă actori.
Dezvoltarea acestui gen teatral se datorează în aceeaşi măsura actorilor si publicului. In timp ce actorii erau cu precădere italieni, în mod paradoxal publicul care a apreciat genul si l-a înaltat a fost francez. Prigonite de asprele legi ale Serenisimei Republici si de ignoranta religiei, trupele actorilor ambulanţi au emigrat in tara vecina fiind sustinuti de nobili francezi care apreciau in mod deosebit acest gen. Cu succesul obţinut în Franţa si ocrotiţi chiar de regii şi nobilii acesteia, trupele puteau să se întoarcă liniştite în ţara de baştină, unde erau pe placul „gloatei”.
Cunoscută şi sub diferite nume, commedia istrionica, commedia all improvviso, commedia italiana, commedia di maschere, teatrul italian are trei elemente definitorii:
- tipul fix (tipi fissi, le maschere), personaj bine caracterizat prin mişcare, vorbire, ticuri şi caracter, ce de cele mai multe ori erau create pe datele actorului, ca un alter ego;
- improvizaţia (l'improvviso), prin replici şi reacţii găsite pe loc în funcţie de stare, situaţie sau intervenţie din partea publicului
- complexitatea mijloacelor de expresie, atât vocale, cât mai ales corporale pe care o stăpâneau, precum am mai amintit-o.
Ultimele două reprezentând şi caracteristici dominante ale actorului contemporan care trebuie să facă faţă cu uşurinţă cerinţelor regizorale.

Mihai Serghei TODOR

Pagini

miercuri, 15 iulie 2009

Petitoarea la CURTEA COMEDIANTILOR

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu